Viața în oglindă

  Unele lecții de fapt n-au fost învățate niciodată, iar din acest motiv, acum, în secolul 21, ne confruntăm cu exploatarea deșănțată a unor frici sociale și personale, de către unii care știu să vorbească pe limba celor mulți, cu pretenții de oameni cumsecade, familiști și dreptcredincioși, speriați de ”ghei”, ”neo-marxism”, feminism, 5G și cunoaștere științifică, apologeți ai lui Putin, Trump, Zelea-Codreanu, Orban și alți ”patrioți adevărați”, dar pe care nu-i sperie deloc abuzurile din propria lor casă... Ar trebui să ne fie frică. Democrația este al naibii de fragilă și putem ajunge ușor în situația să o regretăm amarnic. Un mini-documentar Recorder , care merită văzut.

  Momentul în care timpul însuși își trage sufletul, o secundă suspendată între două respirații ale universului: liniștea - acel concept pe care niciun cuvânt parcă nu îl poate defini pe deplin. Liniștea nu este absența sunetului, ci mai degrabă plenitudinea sa. Liniștea nu e tăcere, ci un câmp magnetic ce atrage toate vocile nevăzute, toate gândurile uitate, toate umbrele care nu și-au găsit încă locul. Ne înconjoară pretutindeni – în șoaptele nopții, în spațiul dintre bătăile inimii – dar rareori avem curajul să o privim în ochi. E atât de densă și totuși atât de fragilă, asemenea unui fir de păianjen care tremură la cea mai mică adiere. Liniștea e un sanctuar care ne intimidează, poate pentru că în prezența ei suntem obligați să ne întâlnim cu noi înșine. Fără scuze, fără evadări. Există o liniște care precede furtuna, o liniște care însoțește meditația, o liniște care învăluie moartea, o liniște a dimineții, înainte ca lumea să își deschidă pleoapele, sau liniștea dint...