Viața în oglindă

I se spune „colectiv”, cu o candoare care ar merita studiată clinic. Un cuvânt ce promite un soi de solidaritate, cooperare, o formă vagă de apartenență benignă. În realitate însă, colectivul este adesea un laborator social în care viața privată este disecată pe mesele neutre ale birourilor mai mult sau mai puțin open-space, sub lumina rece a neoanelor și cu aprobarea tacită a tuturor. Nu mai există o ușă clară între „eu, cel de acasă” și „eu, cel de la serviciu”; există doar o perdea subțire, transparentă, ridicată și coborâtă arbitrar, în funcție de cine ascultă și ce poate fi folosit mai târziu. Amestecul dintre viața profesională și cea personală nu mai este o eroare de parcurs, ci o practică uzuală, aproape o competență. E bine văzut, nu-i așa ,să „te deschizi”, să fii, chipurile, „uman”, să împărtășești... În traducere liberă: să oferi detalii despre tine care nu vor rămâne niciodată ale tale. Biroul nu mai este doar un spațiu de muncă, ci o anexă a sufrageriei, a dormitorului, u...