Plictiseala este, poate, unul dintre cele mai ciudate paradoxuri ale existenței umane. O stare aparent inofensivă, necesară uneori, dar care dezvăluie falii adânci în structura interioară a indivizilor. Nu vorbim aici de o simplă pauză de activitate în dinamismul cotidian, ci de un abis care, odată sondat, scoate la lumină superficialitatea unor spirite. Căci cine - dacă nu cei goi pe dinăuntru - pot să cadă pradă acestui vid al conștiinței? Semnalul de avarie al unei conștiințe amorțite Este o realitate faptul că multor oameni le lipsește un conținut lăuntric mai adânc, acea măduvă invizibilă care împinge sufletul să gândească, să creeze și să se conecteze dincolo de concret. Plictiseala lor nu este un moment trecător de respiro, ci o incapacitate de a umple spațiul interior cu substanță. Și astfel, se refugiază în varietatea iluzorie a stimulilor exteriori. Acești oameni se agață (agresiv, de multe ori!) de superficialitate ca de un colac de salvare în mijlocul oceanului. Își fa...
