Viața în oglindă

  Alegeri 2024 - momentul când ipocrizia colectivă a făcut ca lucrurile să explodeze ca un buboi. Nu că n-ar fi fost de așteptat să se întâmple... În peisajul politic și social românesc în care democrația este importantă doar conjunctural și doar la nivel de discurs (pentru că aderarea din conștiință la valorile democratice lipsește în general), compromisul moral și fanatismul devin realități tolerate cu destulă seninătate. Unii intelectuali ai patriei și membri ai elitei academice se arată îngrijorați acum, însă vor să uităm că mulți dintre ei au contribuit, ani întregi, la alimentarea extremismului prin discursuri ultra-conservatoare, anti-progresiste sau duplicitare. Când lupul pare că-și schimbă părul... Aș râde (dacă n-ar fi de plâns), când îi văd acum pe unii elitiști conservatori cum pozează în pro-europeni, cu un discurs schimbat peste noapte, după ce mulți dintre ei au perorat ani de zile împotriva unor așa-zise probleme - neomarxism, progresism, LGBT, împotriva feminismu...

Obiceiurile noastre sunt poate cei mai perfizi dictatori, invizibili și omnipotenți, cărora le închinăm viețile – de multe ori din comoditate, nu pentru că nu ne-am da seama de ceea ce facem. Așa cum un râu șerpuiește, erodând tăcut malurile, obiceiurile noastre ne transformă viitorul cu subtilitate. Deciziile pe care le facem la tot pasul poate par insignifiante în momentul alegerii, dar au un impact seismic asupra traiectoriei vieții. Obiceiurile nocive și iluzia stabilității interioare Oamenii se agață de obiceiurile lor, chiar și de cele mai nocive, pentru că, probabil, pentru mulți, acestea oferă o iluzie a stabilității și a controlului. Sau poate pentru că schimbarea implică o confruntare cu sine, cu vulnerabilitățile și temerile adânc înrădăcinate, astfel încât pentru majoritatea este mult mai ușor să se mintă, să se scuze că “așa este viața”, ”oameni suntem și facem ce putem” și să se complacă în mediocritate, decât să facă un efort concertat și susținut pentru a rupe lanțurile...