Umbra Dintre Zgomote
Momentul în care timpul însuși își trage sufletul, o secundă suspendată între două respirații ale universului: liniștea - acel concept pe care niciun cuvânt parcă nu îl poate defini pe deplin. Liniștea nu este absența sunetului, ci mai degrabă plenitudinea sa. Liniștea nu e tăcere, ci un câmp magnetic ce atrage toate vocile nevăzute, toate gândurile uitate, toate umbrele care nu și-au găsit încă locul. Ne înconjoară pretutindeni – în șoaptele nopții, în spațiul dintre bătăile inimii – dar rareori avem curajul să o privim în ochi. E atât de densă și totuși atât de fragilă, asemenea unui fir de păianjen care tremură la cea mai mică adiere. Liniștea e un sanctuar care ne intimidează, poate pentru că în prezența ei suntem obligați să ne întâlnim cu noi înșine. Fără scuze, fără evadări. Există o liniște care precede furtuna, o liniște care însoțește meditația, o liniște care învăluie moartea, o liniște a dimineții, înainte ca lumea să își deschidă pleoapele, sau liniștea dint...