Viața în oglindă

   Fascinația (și, de multe ori, aproape fetișul!) pentru procreare și idealizarea nașterii ca sursă de bine absolut au rădăcini adânci în mentalul colectiv, susținute fiind de o ideologie zisă acum ”pro-life”, trâmbițată de-a lungul timpului de lideri politici, figuri religioase și instituții sociale care și-au construit mesajele (ultra)conservatoare în jurul intereselor pe care le-au avut. Privită la microscop, această idee devine o construcție mentală fascinantă: pronatalismul nu este doar o simplă încurajare a creșterii populației, ci un mecanism de control social, o imperativă mascată de o așa-zisă responsabilitate față de specie. E paradoxal cum acest impuls de reproducere, aparent atât de firesc, devine mai puțin o alegere liberă și mai mult o presiune socială, mascată de discursuri despre „firesc” și „natural”, definite, desigur, de cei care au puterea și interesele să o facă.    De la instinct la condiționare socială: anatomia discursului despre „natural” ...