Viața în oglindă

Am avut, în decursul timpului, pe lângă mine, destui oameni care țineau neapărat să fie „prieteni” cu toată lumea, adică să mențină relații călduțe cu toți cei din jurul lor, indiferent de calitatea umană a acestora. Experiențele avute cu ei au fost invariabil identice: o succesiune de gesturi mărunte, versatile (ca-să-zic-așa…), niciodată destul de grave încât să poată fi numite trădări, dar suficient de constante încât să lase un reziduu de scârbă pregnantă. Oameni care nu lipsesc niciodată de la nicio masă, dar dispar sistematic din orice confruntare în care ar trebui să îți fie alături; care îți zâmbesc larg când ești prezent și îți negociază absența când nu mai e nimic de câștigat din loialitate. Am ajuns să-i detectez rapid, de îndată ce aud o delimitare ambiguă, sau o politețe forțată, cu iz fetid, care vrea s ă țină loc de caracter.   Sunt oameni care nu au dușmani pentru că evită să aibă poziții vizavi de subiecte importante (iar când se forțează să își exprime totuși ...