Pro-natalismul Ca Instrument de Control

 

Fascinația (și, de multe ori, aproape fetișul!) pentru procreare și idealizarea nașterii ca sursă de bine absolut au rădăcini adânci în mentalul colectiv, susținute fiind de o ideologie zisă acum ”pro-life”, trâmbițată de-a lungul timpului de lideri politici, figuri religioase și instituții sociale care și-au construit mesajele (ultra)conservatoare în jurul intereselor pe care le-au avut.

 

Privită la microscop, această idee devine o construcție mentală fascinantă: pronatalismul nu este doar o simplă încurajare a creșterii populației, ci un mecanism de control social, o imperativă mascată de o așa-zisă responsabilitate față de specie. E paradoxal cum acest impuls de reproducere, aparent atât de firesc, devine mai puțin o alegere liberă și mai mult o presiune socială, mascată de discursuri despre „firesc” și „natural”, definite, desigur, de cei care au puterea și interesele să o facă. 

 

De la instinct la condiționare socială: anatomia discursului despre „natural”

Ideea că o lume fără nașteri regulate, care să tot crească populațiile - naiba știe până unde... -, s-ar cufunda într-o temută apocalipsă demografică este implantată adânc în conștiința colectivă, având rolul de a trezi frici existențiale și de a menține pe poziții puterea dominantă. Nimic nu sperie mai mult decât ideea vidului, a singurătății, a unei lumi goale, dar și a unei incapacități de a ține piept hoardelor de ”străini”, oricine ar fi aceștia - alte naționalități, dușmani politici, indivizi cu alte convingeri religioase, sociale etc. etc. Deci, cine altcineva să umple acest vid, dacă nu cei „responsabili,” cei care se conformează acestei chemări sociale?

Este foarte comună emfatizarea pro-natalismului în ideea că fiecare copil poartă în el potențialul de a deveni un așa-zis salvator, un om care va schimba lumea în bine, sau care măcar le va face bine celor din jurul său. Această viziune este însă una reducționistă și profund influențată de dorințele colective, mai degrabă manipulate de orgolii și de interese, de a proiecta speranța (și o mare parte din responsabilitate, de altfel!) pe viitorul speciei umane. 

Reproducerea ca exercițiu de orgoliu colectiv

În realitate, în orice copil există, în mod egal, posibilitatea de a deveni un mare rău, un distrugător de vieți și de lumi, o forță negativă în locul unei mâini salvatoare. Să ne iluzionăm că fiecare naștere aduce cu sine o promisiune de bine este nu doar o eroare morală, ci și o formă de auto-importanță periculoasă.

Există o orbire colectivă legată de această ideologie pro-natalistă, ca și cum simplul fapt al nașterii ar garanta un viitor benefic pentru umanitate. Atât de adânc înrădăcinate sunt unele idei, încât mulți oameni le îmbrățișează fără ezitare, fără să le mai treacă prin niciun filtru, vrând foarte tare să se creadă parte a unui plan mai mare. Istoria însă ne-a învățat cu vârf și îndesat că același potențial care poate crea poate și distruge. Un copil nu este o tabula rasa pe care se vor scrie doar faptele nobile și idealurile pure, ci și un rezervor de posibilități întunecate, de haos și suferință. Să încurajezi procrearea cu orice preț, în ideea că mai multe vieți înseamnă automat mai mult bine este o eroare fundamentală, alimentată, așa cum spuneam, de diverse interese, mai degrabă decât de instinctul natural – care este folosit ca argument suprem.

 

Biologie vs. alegere rațională

Dorința naturală de a avea copii nu va pieri niciodată de tot, la toți oamenii, așa cum se lamentează ultra-conservatorii speriați de feminism, woke și de alte ideologii care le strică lor jocurile și le amenință fetișurile.

Leta S. Hollingworth publica, în 1916, în ”The American Journal of Sociology”, un articol elocvent - Social devices for impelling women to bear and rearchildren - (linkul duce la articolul în limba engleză, pus la dispoziție de The Project Gutenberg eBook), în care concluziona pertinent că, deși nu va produce creșteri spectaculoase ale populației (care nici nu sunt de dorit, într-o lume echilibrată spre care ar trebui deja să avem înțelepciunea de a tinde),  dorința naturală a unora dintre oameni de a avea copii va garanta întotdeauna, o populație staționară, chiar și în condițiile în care procrearea ar deveni o chestiune complet voluntară, lipsită de actualele manipulări religioase, sociale și de intervenții politice.

Dacă acest aspect al vieții umane ar putea fi gestionat rațional, în loc să fie manipulat, așa cum se întâmplă, câștigul social ar fi mai mare – deși probabil că nu pentru cei care ”țin hățurile” acum, și care ar face orice să prevină schimbări care le-ar da peste cap planurile și interesele.

 

Reportaje apărute în Scena 9, care merită citite: 

Franciza „criza de sarcină”. Din SUA în România
Clinica-capcană pentru femeile care vor să facă avort