Viața în oglindă

Satul românesc - acea utopie pastorală, populată de țărani frumos bronzați de soare, cu cămăși brodate și vorba domoală, acolo unde timpul curge mai încet, iar morile de apă mai șoptesc povești vechi de sute de ani. Acel paradis idilic al tradițiilor și al cumințeniei, unde copiii aleargă desculți pe prundul râurilor cristaline, iar fetele își împletesc părul în cosițe perfecte, chiar și fără ajutorul produselor de styling... Acest sat este idealizat de toți nostalgicii melodramatici și, mai nou, de suveraniștii și dacopații care visează la un trecut care n-a existat niciodată altfel decât în propriile lor fantasme. O ficțiune cu rădăcini adânci Pentru că o asemenea realitate, aparent perfectă, este la fel de inaccesibilă ca grădina Edenului. Acel sat românesc venerat este o ficțiune. O ficțiune bine întreținută de nostalgia colectivă, de care mulți se agață cu disperare, în timp ce prezentul se prăbușește în jurul lor. Dar, în fond, ce ar fi mai tipic decât să idealizezi ceva ce nu ...