Viața în oglindă

  Am văzut recent o dezbatere între un grup de trad wives și unul de feministe. Dincolo de faptul că argumentele umane și educate veneau din partea feministelor (trad wives își bazau filosofia cam exclusiv pe credințe personale și pe Dumnezeu), am simțit nevoia să detaliez niște chestii legate de duelul ăsta al șorțului cu conștiința. Cred că există, în fiecare epocă, câte o modă care se pretinde întoarcere la ordine, la    „ firesc”, la „ce a fost dintotdeauna”. În realitate, aceste mode sunt, aproape fără excepție, produse ale culturii umane, cu anxietățile și afecțiunile ei colective.   Trad wives - fenomen complementar MAGA Dacă în plan public, mișcarea Make America Great Again operează cu nostalgii despre „măreția pierdută” a națiunii, în plan privat trad wives reactivează mitologia „familiei pierdute”, a ordinii patriarhale stabile, a femeii care nu contestă, ci, chipurile, susține. MAGA promite restaurarea unei lumi imaginare – mai „curată”, mai „pu...

  Există femei care trăiesc în vitrine. Nu pentru că s-ar vinde - ar fi, poate, o imagine mai cinstită - ci pentru că le place să fie privite și validate prin lentila groasă a normelor sociale, să fie aplaudate în tăcere pentru cât de bine știu să-și joace rolul de „femeie împlinită”. Ele nu umblă prin lume, ci defilează. Îmbrăcate în rochii de catifea imaginară și în convingeri moștenite, își poartă viețile ca niște păpuși cu sfori invizibile, mimând independența și libertatea într-un dans care evită orice abatere de la scenariu.   În era în care femeia casnică este rebrănduită ca influencer al domesticității, și rolul tradițional capătă arome de așa-zisă alegere liberă, imaginea publică devine un soi de scenografie atent regizată. Madona modernă nu mai poartă voalul castității, ci hainele imaculate ale eficienței domestice, brănduite cu feminism performativ și hashtaguri sclipicioase. Autoiluzia e completă: nu mai este supunere, ci estetică. Nu mai este patriarhat, ci lifest...