Eternele Scuze Și Justificări Pentru Alegeri Și Obiceiuri Proaste
Obiceiurile noastre sunt poate cei mai perfizi dictatori, invizibili și omnipotenți, cărora le închinăm viețile – de multe ori din comoditate, nu pentru că nu ne-am da seama de ceea ce facem. Așa cum un râu șerpuiește, erodând tăcut malurile, obiceiurile noastre ne transformă viitorul cu subtilitate. Deciziile pe care le facem la tot pasul poate par insignifiante în momentul alegerii, dar au un impact seismic asupra traiectoriei vieții.
Obiceiurile nocive și iluzia stabilității interioare
Oamenii se agață de obiceiurile lor, chiar și de cele mai nocive, pentru că, probabil, pentru mulți, acestea oferă o iluzie a stabilității și a controlului. Sau poate pentru că schimbarea implică o confruntare cu sine, cu vulnerabilitățile și temerile adânc înrădăcinate, astfel încât pentru majoritatea este mult mai ușor să se mintă, să se scuze că “așa este viața”, ”oameni suntem și facem ce putem” și să se complacă în mediocritate, decât să facă un efort concertat și susținut pentru a rupe lanțurile obișnuințelor dăunătoare.
Scuzele și justificările sunt un mod de a fi. Îi auzi pe oameni lamentându-se despre cât de nedreaptă este viața, despre cum circumstanțele i-au împins într-o direcție nedorită. Însă, rareori își asumă responsabilitatea pentru obiceiurile care i-au condus aici. Este mai comod să dea vina pe factori externi, să se înconjoare de oameni care le confirmă prejudecățile, slăbiciunile, lașitatea, lipsa caracterului necesar pentru a-și asuma ceva din ceea ce li se întâmplă.
Complicitatea tăcută în fața abuzului și extremismului
Să dăm un exemplu, oarecare. În ultimii ani, în Europa, s-a putut observa ascensiunea partidelor politice cu retorică naționalistă, ultraconservatoare și xenofobă, printre altele. Aceste mișcări politice au câștigat popularitate promițând soluții simple la probleme complexe, cultivând frica și resentimentul împotriva diferitelor categorii și orientări sociale. Aceasta nu este o problemă care s-a materializat singură, ca prin magie, ci a avut contextul social propice pentru a se materializa. Oamenii obișnuiți rareori iau poziție dacă apropiați de-ai lor adoptă idei și atitudini nocive, iar dacă o fac, o fac superficial – o glumiță, o mică hăhăială, ceva, și gata. Cei mai mulți oameni au abuzatori sau indivizi cu tot felul de idei extreme în cercul lor de cunoștințe (poate chiar prieteni sau familie!), dar aleg să nu facă nimic, să nu ia niciun fel de distanță de aceștia, să nu sancționeze în niciun fel derapajele, contribuind astfel la validarea acestor indivizi, fie și tacit, întărindu-le convingerile și atitudinile. Astfel se formează cercuri vicioase în care opiniile și comportamentele extreme sunt perpetuate, fapt care se generalizează și se reflectă la nivel societal.
Alegeri repetitive, consecințe sistemice
Ironia supremă stă în faptul că, deși ne place să credem că suntem arbitrii propriului destin, adevărul este că suntem prizonieri ai propriilor obiceiuri. Fiecare mică acțiune, fiecare decizie luată fără gândire critică, sau din teama de a ne pune ”de-a curmezișul”, contribuie la edificarea unui viitor previzibil și, de multe ori, nedorit. Cei mai mulți vor refuza sistematic să-și facă curat în propria ogradă, dar vor ridica degetul, cu mare ușurință, spre alții și vor blama conducătorii, clasa politică, generații anterioare ș.a.m.d. pentru toate relele, fără să vrea să înțeleagă că toți aceia sunt de fapt propria lor reflexie.
Adevărata provocare este să nu mai justificăm alegerile proaste pe care le facem în privința oamenilor pe care îi ținem lângă noi, ori a situațiilor cu potențial abuziv pe care le validăm în diverse moduri. Să încetăm să ne învârtim în cercul vicios al auto-înșelării, din lene intelectuală sau frică de excludere. Poate că nu putem decide cu exactitate cum va arăta viitorul nostru, dar să nu uităm că viitorul, la fel ca și prezentul, este făcut în mare măsură din suma alegerilor și a obiceiurilor majorității oamenilor.
