O Mărturisire

”Copila mea nu a fost niciodată agresată de vreo persoană LGBT, însă a fost hărțuită, de-a lungul timpului, de indivizi ”normali”, unii dintre ei familiști bine-văzuți și tați de fete chiar, cărora le place să creadă că este natural impulsul lor de a pune mâna pe femei (sau chiar pe fetițe...), de a le oferi ”atenție” nesolicitată, de a le înjosi ori de a le considera pur și simplu inferioare – niște jucării sau obiecte utile, care să graviteze în jurul lor și care, de preferat, să placă ochiului lor critic.

Nicio persoană LGBT nu i-a spus copilei mele ce ar trebui să facă cu viața și cu corpul ei, nu a încercat să o definească și nici să o umilească pentru alegerile și prioritățile ei. În schimb au făcut-o din plin tot felul de mame tradiționaliste, dependente de imaginea (și de resursele!) familiei, care-și exprimă impresia, ori de câte ori au ocazia, că o femeie este inferioară și trăiește degeaba dacă alege să se definească altfel decât prin familie și, neapărat, prin copii.

Eu îmi aleg copilul, pe care îl voi sprijini până la capăt să aleagă, la rândul său, traiul într-o societate în care fricile iraționale, manipulările și gândirea magică nu își au locul.”