Viața în oglindă

  AI-generated image Există femei care trăiesc în vitrine. Nu pentru că s-ar vinde - ar fi, poate, o imagine mai cinstită - ci pentru că le place să fie privite și validate prin lentila groasă a normelor sociale, să fie aplaudate în tăcere pentru cât de bine știu să-și joace rolul de „femeie împlinită”. Ele nu umblă prin lume, ci defilează. Îmbrăcate în rochii de catifea imaginară și în convingeri moștenite, își poartă viața ca pe o păpușă cu sfori invizibile, mimând independența și libertatea într-un dans prestabilit.   În era în care femeia casnică este rebranded ca influencer al domesticității și rolul tradițional capătă arome de alegere liberă, imaginea publică devine un soi de scenografie atent regizată. Madona modernă nu mai poartă voalul castității, ci șorțul imaculat al eficienței gospodărești, branduit cu feminism performativ și hashtaguri sclipicioase de genul #multitasking. Autoiluzia e completă: nu mai e despre supunere, ci despre estetică. Nu mai e despre patriarh...

AI-generated image   M ă îngrijorează specia asta extrem de răspândită de om obișnuit care, în contact cu răul, cu tragediile umane, nu tresare. Nu se revoltă, nu-și ridică fruntea din noroiul propriei certitudini. Îi arăți că nouă copii au fost uciși, în somn, de ruși, iar el îți răspunde cu „dar ce zici de anularea turului doi”, „dar de cei care   vor să ne vaccineze cu seruri experimentale”, „dar de LGBT care ne îndoctrinează copiii etc. etc. etc”. În fața unui crater cu trupuri arse, specia asta trasează hărți mentale ale unei conspirații care o exonerează de orice emoție. Le spui ăstora despre moarte - îți răspund cu cine-știe-ce aberație imaginară care-i nu-i lasă pe ei să doarmă noaptea...   Această lipsă de empatie și dezumanizarea în discursul public reflectă totuși o alienare morală profundă.   Empatia condiționată de apartenență Acești oameni nu s-au născut monștri, dar au devenit goluri ambulante, cavități în care adevărul se izbește ca un ecou într-o ...