Civilizația Începe Acolo Unde Omul Învață Să-Și Stăpânească Instinctele

 

Dacă avem bun simț și ne uităm bine în jur, n-avem cum să nu vedem că civilizația autohtonă bâjbâie în continuare prin întuneric. Pentru că, departe de marile conflicte politice sau de scenele violente din filme, adevărata agresivitate se desfășoară în tăcere, în micile gesturi zilnice. În felul în care oamenii obișnuiți își fac loc cu forța în conversații, în spațiul public, în trafic și așa mai departe, pentru a-și oferi iluzia că astfel sunt mai relevanți și contează mai mult decât ”proștii”.
Ceea ce se ascunde sub acest tipar este mentalitatea de agresor: aceeași nevoie de a domina, de a controla și de a forța - doar transpusă în forme „banale”, aparent nesemnificative.

Agresivitatea de lângă noi

Un agresor (termen generic, care nu se referă doar la genul masculin) este cel care recurge la forță – fizică, verbală, psihologică sau simbolică – pentru a domina, controla, intimida sau răni o altă persoană.

Agresiunea poate fi directă (lovituri, jigniri, amenințări) sau indirectă (presiuni subtile, manipulări, abuz de poziție, de funcție, de statut, invadarea spațiului personal, forțarea regulilor în avantaj propriu).

Agresorul cotidian nu e mereu cel care atentează la integritatea fizică a altora, ci și cel care își  face loc cu coatele, la propriu și la figurat, prin spațiul comun:

• acasă, e cel care-și transformă frustrările în țipete, reproșuri, înjurături sau umiliri, forțându-i pe ceilalți să i se supună;
• în cartier, e cel care sparge liniștea cu muzică dată la maximum, lasă mizerie în urma sa și se comportă de parcă spațiul public îi aparține;
• în trafic, e cel care se bagă fără prioritate, claxonează isteric și e gata mereu să sară la scandal;
• în relațiile sociale, e cel care își impune nesimțirea ca pe un standard, crescând copii care învață la rândul lor că au voie orice, au toate drepturile, iar tupeul e o formă de putere.

  

Buricul pământului

Comportamentele acestea nu sunt simple abateri de la bun-simț. Ele vin dintr-o logică de agresor: ideea că regulile sunt pentru ceilalți, nu pentru el; că el are drepturi absolute, iar ceilalți doar obligații de a-l suporta; că forța (fie ea verbală, fizică sau prin manipulare) este cea mai sigură cale de a obține ce vrea. 

În esență, nu e decât o agresivitate mascată, dar la fel de distructivă ca violența explicită.
 

Auto-iluzia nevinovăției

Ceea ce face problema și mai mare este că agresorul cotidian este etern neasumat. În mintea sa,  nu este niciodată agresor, ci mereu victimă sau, în cel mai rău caz, „om care se apără”. Spune că „a fost provocat”, că „așa face toată lumea”, că „dacă nu te descurci, te calcă ceilalți în picioare”. Pe scurt: își construiește un întreg arsenal de scuze și justificări care îl absolvă de orice responsabilitate. 

Această atitudine are mai multe fețe:

📌Victimizarea: „Nu eu sunt problema, ci ceilalți care mă provoacă, mă încurcă, mă nedreptățesc”. 

📌Normalizarea: „Nu fac nimic diferit de restul lumii, așa e viața”. 

📌Raționalizarea: „Dacă nu pun eu muzică tare, pun alții; dacă nu mă bag în față, o fac ceilalți și rămân eu fraierul”. 

📌Minimizarea: „Eh, ce mare lucru, doar am claxonat, doar am zis și eu ceva, doar am lăsat puțină mizerie”. Toți ceilalți sunt niște sensibili, frustrați, obtuzi, nu știu să se distreze, nu au simțul umorului, iau lucrurile prea în serios etc.

Toate aceste strategii nu sunt altceva decât mecanisme prin care agresivitatea devine nu doar un comportament trecător, ci o mentalitate justificată și auto-întreținută. Agresorul cotidian crede că nu are ce schimba la el, pentru că vina e mereu „în exterior”. 

Iar aici se vede cel mai bine dimensiunea colectivă a problemei: pentru că, de fapt, societatea în  care trăim este una profund agresivă. De la modul în care se face politică, la felul în care se desfășoară discuțiile publice, până la comportamentele zilnice dintre vecini, colegi sau șoferi, agresivitatea a devenit limbajul de bază. Individul își justifică propriile ieșiri pentru că le recunoaște peste tot în jurul său. Nu se simte vinovat, ci doar aliniat la context, sau adaptat la mediu. 

Într-un astfel de climat, agresivitatea nu doar că se perpetuează, ci se și validează social: cine urlă mai tare este, chipurile, mai puternic și mai relevant, cine forțează mai mult, în materie de orice, e mai deștept. Iar această iluzie de normalitate transformă o societate deja tensionată într-un mediu ostil, în care stăpânirea de sine și respectul pentru limitele celuilalt devin excepții, nu reguli, fiind considerate slăbiciuni.

 

Concluzie: agresivitatea ca normă socială

Dacă agresivitatea individuală ar fi doar un exces de moment, ar putea fi corectată prin educație, prin exemplu sau prin autoreflexie. Dar atunci când fiecare om își justifică abaterile prin „așa fac și ceilalți”, agresivitatea devine virală – o normă socială transmisă prin imitație, validată prin repetiție și întreținută de lipsa oricărei sancțiuni semnificative. 

Trăim, astfel, într-o societate unde violența nu se manifestă doar în gesturi extreme, ci mai ales în agresivitatea constantă, de zi cu zi, care erodează relațiile, comunitățile și încrederea dintre oameni. În loc să cultivăm respectul, am cultivat forțarea. În loc de empatie, cultivăm sfidarea. În loc să prețuim autocontrolul, glorificăm tupeul și țățismele. 

Iar adevărata tragedie este că, încet dar sigur, agresivitatea a ajuns să fie privită drept semn de putere. 

Ca să revenim la titlu: civilizația nu este doar o acumulare de reguli exterioare, ci o disciplină interioară. Ea presupune curajul de a-ți înfrunta propriile slăbiciuni, răbdarea de a gândi înainte de a alege satisfacerea imediată a pulsiunilor și a instinctelor. În acest sens, fiecare pas către autocontrol este, în fapt, un pas către umanitate – umanitatea care, nu știu de ce, pare acum mai îndepărtată ca oricând... 

 

Linkuri externe:

Cabinet Psihologic Delia Aldescu – De ce există agresivitate?
O analiză a cauzelor agresivității, inclusiv factori psihologici, emoționali și sociali, și cum poate fi gestionată prin educație și intervenții terapeutice.
🔗 https://cabinet-psihologic-online.ro/de-ce-exista-agresivitate/

Regina Maria – Agresivitate: când frustrarea nu poate fi pusă în cuvinte
Explorarea agresivității directe și indirecte, precum și a mecanismelor psihologice care stau la baza acestora.
🔗 https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/terapie/agresivitate-cand-frustrarea-nu-poate-fi-pusa-cuvinte 

Revista Intelligence – Psihologia agresiunii
Oferă o perspectivă asupra agresivității în contextul societății moderne, influențele mediului și mass-media asupra comportamentului agresiv.
🔗 https://intelligence.sri.ro/psihologia-agresiunii/