Viața în oglindă

    E u, într-un colț al unei cafenele aglomerate, într-o pauză de masă. Un tânăr chelner, zâmbitor, s-a apropiat și m-a întrebat: „Cu ce te servesc, domnișoară?”. M-am uitat la el, un pic lung, un pic contrariată, dar băiatul era cumva inocent, nu-și dădea seama că de fapt a comis o impolitețe. În fond, face parte dintr-o generație întreagă de tineri extrem de relaxați, care se trag de șireturi cu toată lumea, fără să clipească, și care se miră foarte tare dacă le atragi atenția că n-ar strica să mai învețe ce înseamnă politețea... I-am răspuns, simplu, „O cafea, vă rog”, dar în mintea mea se declanșaseră deja niște gânduri. T ânărul chelner avea probabil cu vreo 20 ani mai puțin decât mine, dar cu toate astea, m-am trezit, scurt, luată la per tu și făcută domnișoară. O altă întâmplare, de data aceasta la o conferință. În timp ce prezentam și îmi expuneam ideile, un bărbat de vreo 60 de ani din audiență m-a întrebat într-un mod ușor ironic și fals condescendent, articulat di...

C lișeele - le știm prea bine -, acele expresii uzate, adesea invocate cu un aer de falsă înțelepciune - niște cărămizi friabile de fapt, care formează zidurile unei comunicări superficiale. D ar de ce folosesc oamenii atât de multe clișee? În primul rând, clișeele oferă un sentiment de confort și siguranță. Ele sunt expresii încetățenite, validate de-a lungul timpului, ceea ce le face să pară adevăruri universale. Oamenii se refugiază în clișee pentru că acestea nu necesită efort de gândire sau creativitate; sunt gata-făcute, ușor de înțeles și acceptate de majoritatea care nu îndrăznește să exploreze și să articuleze adevărurile personale. De asemenea, ele facilitează comunicarea, permițându-le oamenilor să se exprime rapid și cât de cât eficient pentru ei. În fond, pentru cei mai mulți, este mai ușor să spună "ce nu te omoară te face mai puternic" decât să elaboreze, spre exemplu, asupra complexității procesului de reziliență în fața traumei… U n alt motiv pentru utilizare...

  E xistă, în hățișul cotidian al existenței noastre curente, o moștenire transgenerațională ce adeseori împovărează sufletele, desenând contururi rigide în jurul conceptului de sine: complexul sacrificiului . S acrificiul este văzut ca o virtute supremă, iar cei care refuză să se conformeze acestei idei sunt etichetați rapid drept egoiști, inadaptați, greșiți. Însă, această viziune asupra sacrificiului și egoismului necesită o reevaluare atentă și cu siguranță mult mai profundă, precum și o deconstrucție a unor narative tradiționale. Pentru că sacrificiul, trâmbițat cu mândrie de pe buzele multora, nu este întotdeauna nobil, iar refuzul de a-l considera astfel nu echivalează cu egoismul. Î n spatele glorificărilor, se ascunde adesea o realitate dureroasă: sacrificiul este adesea impus și nu ales, iar povara sa poate distruge individualitatea și fericirea personală. Î n forma sa pură, sacrificiul este un act care izvorăște din iubire necondiționată sau dintr-o credință profundă înt...