Subaprecieri Cotidiene Și Impolitețuri Moderne
Eu, într-un colț al unei cafenele aglomerate, într-o pauză de masă. Un tânăr chelner, zâmbitor, s-a apropiat și m-a întrebat: „Cu ce te servesc, domnișoară?”. M-am uitat la el, un pic lung, un pic contrariată, dar băiatul era cumva inocent, nu-și dădea seama că de fapt a comis o impolitețe. În fond, face parte dintr-o generație întreagă de tineri extrem de relaxați, care se trag de șireturi cu toată lumea, fără să clipească, și care se miră foarte tare dacă le atragi atenția că n-ar strica să mai învețe ce înseamnă politețea... I-am răspuns, simplu, „O cafea, vă rog”, dar în mintea mea se declanșaseră deja niște gânduri.
Tânărul chelner avea probabil cu vreo 20 ani mai puțin decât mine, dar cu toate astea, m-am trezit, scurt, luată la per tu și făcută domnișoară.
O altă întâmplare, de data aceasta la o conferință. În timp ce prezentam și îmi expuneam ideile, un bărbat de vreo 60 de ani din audiență m-a întrebat într-un mod ușor ironic și fals condescendent, articulat dintr-o poziție de superioritate și cu o ușoară înclinare a capului: „Și, domnișoară, cum vedeți viitorul, în domeniul dumneavoastră?”. Inevitabil, am simțit o undă de iritare, pe care aș prefera să nu fiu în situația să o simt. Aș prefera să nu trebuiască să-mi pun problema de a găsi modalități potrivite de a răspunde la astfel de comportamente, care nu reprezintă doar o lipsă de respect față de expertiza mea profesională, ci și o formă subtilă de diminuare a autorității mele. În acel moment, eram redusă la o „domnișoară”, nu mai eram expertul invitat să vorbească.
Sunt, desigur, și femei care adoptă aceeași atitudine. Unele folosesc termenul „domnișoară” din răutate, dorind să minimizeze sau sa ridiculizeze experiența unei femei, să-i inventeze lipsuri sau frustrări. Este vorba, desigur, doar de așa-zise lipsuri percepute ale celeilalte persoane, însă această atitudine și acest ”simplu” cuvât perpetuează un model toxic.
Alte femei se identifică profund cu cultura patriarhală care a creat și perpetuat aceste etichete, insistând să fie numite „domnișoare” chiar și la 70 de ani. Acest comportament reflectă o internalizare a normelor sociale discriminatorii, asemănătoare cu modul în care unele femei acceptă tot soiul de agresiuni și apoi pretind că acestea nu sunt, de fapt, agresiuni. În ambele cazuri, este vorba de o adaptare la un sistem opresiv, perpetuând astfel stereotipuri și inegalități - chiar dacă o fac, în cele mai multe cazuri, chiar în detrimentul lor și, mai ales, al propriilor copile - lucru pe care, desigur, nu îl recunosc și nu și-l asumă vreodată, ascunzându-se după scuze absolut originale și strălucite de genul ”Așa-i pe lumea asta, ce să facem.”...
Tânărul chelner avea probabil cu vreo 20 ani mai puțin decât mine, dar cu toate astea, m-am trezit, scurt, luată la per tu și făcută domnișoară.
O altă întâmplare, de data aceasta la o conferință. În timp ce prezentam și îmi expuneam ideile, un bărbat de vreo 60 de ani din audiență m-a întrebat într-un mod ușor ironic și fals condescendent, articulat dintr-o poziție de superioritate și cu o ușoară înclinare a capului: „Și, domnișoară, cum vedeți viitorul, în domeniul dumneavoastră?”. Inevitabil, am simțit o undă de iritare, pe care aș prefera să nu fiu în situația să o simt. Aș prefera să nu trebuiască să-mi pun problema de a găsi modalități potrivite de a răspunde la astfel de comportamente, care nu reprezintă doar o lipsă de respect față de expertiza mea profesională, ci și o formă subtilă de diminuare a autorității mele. În acel moment, eram redusă la o „domnișoară”, nu mai eram expertul invitat să vorbească.
Sunt, desigur, și femei care adoptă aceeași atitudine. Unele folosesc termenul „domnișoară” din răutate, dorind să minimizeze sau sa ridiculizeze experiența unei femei, să-i inventeze lipsuri sau frustrări. Este vorba, desigur, doar de așa-zise lipsuri percepute ale celeilalte persoane, însă această atitudine și acest ”simplu” cuvât perpetuează un model toxic.
Alte femei se identifică profund cu cultura patriarhală care a creat și perpetuat aceste etichete, insistând să fie numite „domnișoare” chiar și la 70 de ani. Acest comportament reflectă o internalizare a normelor sociale discriminatorii, asemănătoare cu modul în care unele femei acceptă tot soiul de agresiuni și apoi pretind că acestea nu sunt, de fapt, agresiuni. În ambele cazuri, este vorba de o adaptare la un sistem opresiv, perpetuând astfel stereotipuri și inegalități - chiar dacă o fac, în cele mai multe cazuri, chiar în detrimentul lor și, mai ales, al propriilor copile - lucru pe care, desigur, nu îl recunosc și nu și-l asumă vreodată, ascunzându-se după scuze absolut originale și strălucite de genul ”Așa-i pe lumea asta, ce să facem.”...
Situații similare au fost nenumărate și continuă să fie, din păcate.
În cazul meu, ce pot să spun, nu sunt nici singură, nici disponibilă și mai am și aproape 50 de ani de viață. Sunt conștientă că cei mai mulți oameni nu au cum să știe aceste lucruri, dar tocmai asta e: dacă nu știm, nu presupunem! Și în niciun caz nu o facem cu voce tare. Nimeni nu datorează explicații nimănui, în legătură cu aceste aspecte, deoarece sunt chestiuni private pe care nimeni în afară de noi înșine nu ar avea dreptul să le evidențieze după bunul plac. Întâmplarea face să arăt mai tânără, așa că am avut și încă am parte de experiențe cu tot felul de oameni, pe care educația se pare că i-a sărit, cel puțin în niște etape, și care își permit mult mai multe decât este cazul, pe baza a ceea ce vor ei să presupună despre cineva. Și nu este vorba doar de oameni tineri, care poate încă nu știu sau nu înțeleg niște lucruri...
Cu siguranță nu am nimic împotriva politeții sau a formelor de adresare respectuoase, dimpotrivă, le apreciez foarte mult, atunci când sunt într-adevăr potrivite și sincere. Dar ”domnișoară” nu este chiar o formă inocentă de adresare. De fapt, de cele mai multe ori, în cazul femeilor adulte, este o etichetă încărcată de semnificații implicite, de presupoziții și de judecăți sociale. Este un cuvânt care, la prima vedere, poate părea inofensiv, dar care, în esență, poartă cu sine un întreg bagaj cultural și social.
Un bărbat de vârsta mea (și nici mai tânăr, de altfel!) nu ar fi numit niciodată „domnișor” de către cei sau cele care mă domnișoresc pe mine, indiferent de vârstă, de starea lui civilă sau de alte aspecte.
În cazul meu, ce pot să spun, nu sunt nici singură, nici disponibilă și mai am și aproape 50 de ani de viață. Sunt conștientă că cei mai mulți oameni nu au cum să știe aceste lucruri, dar tocmai asta e: dacă nu știm, nu presupunem! Și în niciun caz nu o facem cu voce tare. Nimeni nu datorează explicații nimănui, în legătură cu aceste aspecte, deoarece sunt chestiuni private pe care nimeni în afară de noi înșine nu ar avea dreptul să le evidențieze după bunul plac. Întâmplarea face să arăt mai tânără, așa că am avut și încă am parte de experiențe cu tot felul de oameni, pe care educația se pare că i-a sărit, cel puțin în niște etape, și care își permit mult mai multe decât este cazul, pe baza a ceea ce vor ei să presupună despre cineva. Și nu este vorba doar de oameni tineri, care poate încă nu știu sau nu înțeleg niște lucruri...
Cu siguranță nu am nimic împotriva politeții sau a formelor de adresare respectuoase, dimpotrivă, le apreciez foarte mult, atunci când sunt într-adevăr potrivite și sincere. Dar ”domnișoară” nu este chiar o formă inocentă de adresare. De fapt, de cele mai multe ori, în cazul femeilor adulte, este o etichetă încărcată de semnificații implicite, de presupoziții și de judecăți sociale. Este un cuvânt care, la prima vedere, poate părea inofensiv, dar care, în esență, poartă cu sine un întreg bagaj cultural și social.
Un bărbat de vârsta mea (și nici mai tânăr, de altfel!) nu ar fi numit niciodată „domnișor” de către cei sau cele care mă domnișoresc pe mine, indiferent de vârstă, de starea lui civilă sau de alte aspecte.
Pe de altă parte, tonul cu care îți este livrat acel „domnișoară” implică adesea ”tânără”, ”inferioară”, ”fără experiență”, ”necăsătorită”, ”disponibilă”... Este un cuvânt care presupune foarte multe lucruri, fără fundament, și care tratează femeia cu falsă condescendență și adesea o ridiculizează sau îi reduce identitatea la vârsta pe care o arată, ori la statutul său marital - care, nu-i așa, sunt treburile tuturor celor care n-au treabă...
Când mă uit în oglindă, văd un chip marcat de experiențe foarte multe. Văd o femeie care cu siguranță nu s-a născut ieri. Poate nu-mi arăt chiar toți anii, dar cu siguranță îi simt. Și tot cu siguranță nu sunt ”domnișoara” pe care o cred unii - cei care se mai și supără ridicol, atunci când încep să vorbesc și le înșel așteptările.
Așa cum li se spune uneori femeilor, că ar trebui să le mulțumească celor care le hărțuiesc pe stradă, pentru că aceștia, vezi-doamne, le dau atenție, la fel, ar trebui probabil să le mulțumim celor care ne domnișoresc fals-condescendent, pentru că ei de fapt ne fac, chipurile, un compliment, dar suntem unele dintre noi prea rigide sau obtuze ca să-l pricepem... Și da, știu, din cauza asta o să rămânem singure, bărbații n-or să se mai joace cu noi, bla bla... Cunosc prea bine toate mitocăniile, le-am auzit toată viața, de la indivizi fără pretenții, până la unii școliți și plini de ei înșiși.
Când mă uit în oglindă, văd un chip marcat de experiențe foarte multe. Văd o femeie care cu siguranță nu s-a născut ieri. Poate nu-mi arăt chiar toți anii, dar cu siguranță îi simt. Și tot cu siguranță nu sunt ”domnișoara” pe care o cred unii - cei care se mai și supără ridicol, atunci când încep să vorbesc și le înșel așteptările.
Așa cum li se spune uneori femeilor, că ar trebui să le mulțumească celor care le hărțuiesc pe stradă, pentru că aceștia, vezi-doamne, le dau atenție, la fel, ar trebui probabil să le mulțumim celor care ne domnișoresc fals-condescendent, pentru că ei de fapt ne fac, chipurile, un compliment, dar suntem unele dintre noi prea rigide sau obtuze ca să-l pricepem... Și da, știu, din cauza asta o să rămânem singure, bărbații n-or să se mai joace cu noi, bla bla... Cunosc prea bine toate mitocăniile, le-am auzit toată viața, de la indivizi fără pretenții, până la unii școliți și plini de ei înșiși.
În țări mai civilizate, termeni cum ar fi ”mademoiselle” sau ”Fräulein” au fost eliminați deja din documentele oficiale, tocmai pentru a nu mai aduce în prim plan statutul marital al femeilor și a le defini prin acesta. Este un pas mic, dar semnificativ, spre recunoașterea egalității și respectului pentru individualitatea fiecărei persoane.
”Domnișoară” este o impolitețe ascunsă în spatele unei presupuse amabilități, o formă de paternalism care perpetuează ideea că femeia trebuie să fie definită - nu prin ea însăși, ci în relație cu bărbatul, cu familia, cu un potențial viitor partener și așa mai departe... Astfel, în accepțiunea colectivă, pe femeie o face doamnă doar aparența că are un bărbat alături, sau copii. Este un ecou al unei mentalități vechi, care încă persistă în cotidianul nostru, chiar și în cele mai banale interacțiuni.
„Domnișoară” la 50 de ani (și la orice vârstă adultă, de fapt!) este o formă de neînțelegere, de lipsă de respect pentru individualitatea și complexitatea unei femei adulte. În definitiv, etichetele ne închid în cutii mici și înguste, în care abia putem respira. Ne limitează, ne reduc la o imagine simplistă, departe de adevărata noastră identitate.
”Domnișoară” este o impolitețe ascunsă în spatele unei presupuse amabilități, o formă de paternalism care perpetuează ideea că femeia trebuie să fie definită - nu prin ea însăși, ci în relație cu bărbatul, cu familia, cu un potențial viitor partener și așa mai departe... Astfel, în accepțiunea colectivă, pe femeie o face doamnă doar aparența că are un bărbat alături, sau copii. Este un ecou al unei mentalități vechi, care încă persistă în cotidianul nostru, chiar și în cele mai banale interacțiuni.
„Domnișoară” la 50 de ani (și la orice vârstă adultă, de fapt!) este o formă de neînțelegere, de lipsă de respect pentru individualitatea și complexitatea unei femei adulte. În definitiv, etichetele ne închid în cutii mici și înguste, în care abia putem respira. Ne limitează, ne reduc la o imagine simplistă, departe de adevărata noastră identitate.