Viața în oglindă

Î n periplul nostru prin viață, ne intersectăm cu o diversitate de personaje, iar printre acestea se numără și mulți dintre cei care ar trebui să ne fie apropiați și care chiar pretind că sunt alături de noi, dar în realitate, își urmăresc doar propriul interes. Urâțenia umană în relațiile interpersonale este cu siguranță un subiect generos, care dezvăluie o parte întunecată a naturii umane pe care oamenii o ascund sub diferite măști, care mai de care mai poleite.   V edem, în jurul nostru, mulți oameni care se angajează în relații și așa-zise prietenii nu din nevoia de conexiune autentică, ci din calcule și interese personale. Aceștia sunt niște actori talentați, capabili să joace roluri aparent sincere în viața noastră, dar care, în adâncul inimii lor, nu sunt decât în căutare de beneficii personale, ajustându-și comportamentul și atitudinea în funcție de persoana în prezența căreia se află. Adevărați camaleoni sociali, capabili să se adapteze la orice mediu și să își contureze p...

T ehnologia a transformat fiecare aspect al vieții noastre, iar în acest context, vanitatea a găsit un teren fertil în mediul online. Expunerea constantă pe rețelele sociale a dat naștere unei culturi a imaginii, în care aparențele devin prioritare. Astăzi, selfie-urile sunt mai frecvente decât saluturile, așa că mulți oameni nu mai au timp să se gândească la altceva decât la propria lor imagine. Ne-am trezit într-o lume în care oglinda s-a extins în fiecare smartphone și tabletă, iar Narcis moderează show-ul. D ar când s-a transformat rețeaua socială în terenul unui concurs ridicol de ”ce suntem și ce avem, în raport cu ceilalți”? Când a devenit fiecare like un trofeu în căutarea disperată de validare? Când și-au transformat toți oamenii aceștia viețile într-un reality show 24/7, și s-au pus pe ei înșiși în rolurile principale? Când au crescut ego-urile în halul ăsta? I maginile online au devenit o carte de vizită virtuală. Nici nu mai contează că ele sunt doar o versiune idealiza...

”PORTRETE ȘI RECOMANDĂRI” va fi o etichetă permanentă a acestui blog. Accesând-o, veți putea citi postări despre literatură, cinema, muzică .  * U niversul ”The Handmaid's Tale” este șocant de la bun început, pentru că arată cât de ușor ar putea fi, chiar și pentru o democrație ca Statele Unite ale Americii, să alunece într-o formă de autoritarism (teocrație patriarhal ă totalitară , în cazul acesta), care normalizează complet controlul asupra unor categorii de oameni (femei, în cazul acesta), asupra identității și a drepturilor fundamentale pe care aceștia le au. Este o bună reprezentare a ceea ce vedem astăzi, la modul incipient: tot felul de fanatici religioși, conservatori obsedați de politicile pro-viață, adepți ai extremei drepte, anti-feminiști și așa mai departe.   Serena Joy Waterford - mai mult decât un personaj controversat Î n acest univers distopic, Serena Joy nu este doar un personaj controversat, decât poate doar în ochii celor care sunt obișnuiți să relati...

AI-generated image   A buzul, o realitate crudă ce se ascunde, în general, în spatele ușilor închise, nu este o problemă individuală, ci o reflexie a societății umane care îl cultivă, îl ascunde, îi disimulează efectele și, la urma-urmei, îl normalizează. A uzim aproape zilnic despre abuzuri, citim statistici care conțin tot felul de informații teribile, dar cu toate acestea, cei mai mulți oameni nu vor recunoaște niciodată că abuzul este lângă ei sau chiar în ei. Abuzatorii sunt, de prea multe ori, membri ai familiei iubitoare, vecinii simpatici sau colegii populari de la lucru. Relativizarea abuzului este o practică a abuzatorilor , care distrag astfel atenția de la ei înșiși, pretind că recunosc abuzul – dar, în mod convenabil, acesta nu are niciodată legătură directă cu ei, ci cu alți oameni, abstractizați, aflați la distanță, și care mai și exagerează, deoarece, până la urmă, abuzul nu e chiar așa cum se spune, dom`le - ca să nu mai zicem că, uneori, chiar pică singur din ce...

  F iința umană este capabilă să proiecteze virtutea chiar și atunci când nu o are cu adevărat. I pocrizia - această manifestare subtilă, dar atât de insidioasă, a naturii umane, care, unora dintre noi, ne pune sub semnul întrebării sinceritatea și integritatea cu care ne raportăm unii la alții, aruncând umbra dubioasă a falsității asupra interacțiunilor noastre zilnice. O ameni ipocriți se mișcă printre noi la tot pasul, ca niște fantome ale moralității, ascunzându-și adevăratele intenții sub măștile politeții și decenței sociale. În lumina zilei, acești indivizi pot părea altruiști, plini de compasiune și înțelegere, dar sub stratul subțire al bunăvoinței stau agende ascunse și interese personale meschine. I pocrizia se reflectă adesea în discursul public, unde cuvintele dulci și promisiunile grandioase sunt doar o mască pentru manipularea și controlul maselor. Prin politica sa, societatea este măcinată de promisiuni goale și de jocuri de putere, în timp ce adevăratele nevoi a...