PORTRETE ȘI RECOMANDĂRI - Serena Joy Waterford from Gilead, where the ends justify the means
Accesând-o, veți putea citi postări despre literatură, cinema, muzică.
*
Universul ”The Handmaid's Tale” este șocant de la bun început, pentru că arată cât de ușor ar putea fi, chiar și pentru o democrație ca Statele Unite ale Americii, să alunece într-o formă de autoritarism (teocrație patriarhală totalitară, în cazul acesta), care normalizează complet controlul asupra unor categorii de oameni (femei, în cazul acesta), asupra identității și a drepturilor fundamentale pe care aceștia le au. Este o bună reprezentare a ceea ce vedem astăzi, la modul incipient: tot felul de fanatici religioși, conservatori obsedați de politicile pro-viață, adepți ai extremei drepte, anti-feminiști și așa mai departe.
Serena Joy Waterford - mai mult decât un personaj controversat
În acest univers distopic, Serena Joy nu este doar un personaj controversat, decât poate doar în ochii celor care sunt obișnuiți să relativizeze răul. Este o ființă profund vicioasă, o psihopată narcisistă și o agresoare de un cinism feroce, care știe exact ce face.
Serena a avut un rol important în planificarea atacurilor teroriste care au dus la căderea Statelor Unite și la apariția Gilead-ului. A fost unul dintre intelectualii care au publicat manifeste despre cum femeile trebuie să fie controlate, iar cele fertile - transformate în slujitoare (handmaids) și forțate, în numele unui așa-zis bine superior (definit, desigur, în funcție de interesele celor aflați la putere), să-și îndeplinească presupusele îndatoriri biologice (adică să facă copii cu orice preț, cu forța, dacă trebuie, pentru a crește natalitatea). Ea însăși a contribuit la scrierea multora dintre legile care acum se aplică în Gilead. Și-a asumat, ca femeie, statutul de rang secund, în numele "feminismului domestic" (care ar trebui poate să fie numit "feminitate domestică", pentru că nu are legătură cu feminismul) și a contribuit la subjugarea femeilor.
Dar este oare statutul ei în Gilead unul ideal? Nu, nici măcar în ”calitatea” ei de soție de comandant. Însă Gilead este visul ei, "copilul" ei, și, dacă trebuie să îndure o situație personală mai dificilă pentru a-și realiza acel vis, acesta este un sacrificiu pe care este evident dispusă să-l facă.
În mintea ei, niciunul dintre lucrurile care se opun sistemului pe care îl susține ea nu este rezultatul unei societăți defecte – este doar consecința ființelor umane defecte, care nu se conformează regulilor. În ochii Serenei, dacă toată lumea ar accepta și ar urma regulile acestei societăți ”ideale” pe care o susține ea, toate problemele ar putea fi evitate.
Serena chiar crede că, în timp, și cu o "educație adecvată" (a se citi ”îndoctrinare”) a următoarei generații, locuitorii Gilead-ului vor ajunge să accepte și să îmbrățișeze noul sistem - inclusiv fetele și femeile care urmează să devină slujitoare. Nu va mai fi suferință, nu va mai fi agitație socială născută din individualism sau idei interzise... Toată lumea își va îmbrățișa rolurile (stabilite, desigur, de cei aflați la putere) și se va mândri cu ele. Oamenii se vor bucura să-l mulțumească pe Dumnezeu, iar Dumnezeu, la rândul său, îi va răsplăti cu recolte bogate, bătălii politice câștigate și mulți copii.
Până atunci însă, cei care luptă pentru distrugerea Gileadului trebuie să sufere și să moară - pentru binele comun, desigur.
Trădătoare de gen
În primul rând, Serena Joy nu este numele ei real, ci mai degrabă un pseudonim pe care și l-a ales singură și care reprezintă încă un lucru cu care se auto-flatează. Conform epilogului romanului, numele ei real este Pam. Înainte de Gilead, a fost o cântăreață de muzică gospel și o tele-evanghelistă – știți, genul acela de indivizi care își strigă fudul adorația pentru Dumnezeu și apoi cer bani și donații. Însă ea nu s-a rezumat la asta; a fost o anti-feministă, o trădătoare de gen, care le predica femeilor că singura lor menire era să se împlinească prin copii- adică la fel ca vacile, spre exemplu -, pentru că știe ea că așa vrea Dumnezeu. Lipsa copiilor înseamnă, în ochii ei, cel mai mare eșec al feminității.
Serena Joy se percepe pe ea însăși ca fiind o femeie
dreptcredincioasă, care vrea cu disperare și cu orice preț să se bucure de maternitate, pentru că
altfel nu simte că viaţa ei are sens. Obsesia ei de a
avea un copil este mistuitoare, însă morala ei este superficială, iar obiectivul ei
major de viață este profund egoist și descentrat, ceea ce o face, literal, să calce pe cadavre, pentru a se alege și ea cu o iluzie.
Este poate tentant să căutăm o boală mintală pe care să le-o asociem celor care manifestă comportamente ca ale ei, pentru că, uneori, este greu să acceptăm alternativa: și anume că lucrurile rele pe care le fac nu sunt cauzate de vreo afecțiune, ci sunt de fapt parte din ceea ce acești oameni aleg să fie, din felul lor de a gândi. În cazul Serenei Joy, acțiunile sale reflectă fără doar și poate cine este ea, ca om. Și cu siguranță nu este nici schizofrenică, nici spălată pe creier.
Victimă? Nici vorbă.
Cartea și serialul ilustrează excelent cât este de greu să te cobori la nivelul de meschinărie al unui astfel de caracter. Parcă nimeni nu reușește niciodată să o tragă la răspundere suficient. Chiar și atunci când acest lucru totuși se întâmplă, într-o oarecare măsură, cei din jur nu reușesc decât parțial să-i spună lucrurile potrivite, iar asta pentru că ticăloșia și condescendența din atitudinea ei sunt monstruoase.
Unii consideră că și Serena ar fi o victimă, chiar dacă ea nu conștientizează asta. Această idee este însă un afront la adresa adevăratelor victime - toți acei oameni pe care ea i-a nenorocit. Serena este o femeie inteligentă, care a făcut niște alegeri cât se poate de conștiente. Problema e că indivizii de genul acesta se consideră deasupra celorlalți și refuză să creadă că lucrurile aberante pe care le susțin se vor întoarce și împotriva lor. Ego-ul excesiv de umflat al Serenei este cel care a făcut-o să nu realizeze că bărbații care au pus în aplicare hidoasele legi ale Gilead-ului, zămislite și de mintea ei, văd de fapt toate femeile ca fiind inferioare - inclusiv pe ea!
Agresorii nu sunt victime dacă se întâmplă să cadă pradă răului la care au contribuit sau pe care ei l-au creat.
Femei anti-femei
Nu poți să nu o asociezi pe Serena Joy Waterford cu femeile din viața reală care resping deschis feminismul și contribuie din plin la perpetuarea rânduielilor patriarhale pe care ele le percep ca fiind ”cele bune”, ”cele normale”. Ele distorsionează în mod voit idea de feminism, pretinzând că acesta le forțează, vezi-doamne, să aibă o viață pe care nu și-o doresc (adică le impinge să lucreze, să fie independente, în loc să le lase să stea acasă ”cu normă întreagă”, să crească copii și să depindă total de resursele produse de un bărbat - în lipsa căruia devin niște zero-uri barate, în ciuda importanței domestice pe care și-o auto-atribuie agresiv).
Aceasta este viaţa ”ideală” pe care o predică și Serena. Femeile din această categorie consideră că feminismul este inamicul unei vieți tradiționale și confortabile, în care bărbații domină, dar le și protejează (oare de cine?) și produc resurse pentru ele. Aceste femei confundă – mai mult sau mai puțin voit, în funcție de nivelul de înțelegere al fiecăreia - lupta pentru egalitatea de gen cu o încercare de a inversa privilegiile de gen. Astfel, percep feminismul ca pe un pericol la adresa așa-ziselor privilegii pe care le-au dobândit în societatea patriarhală. O femeie independentă este, pentru ele, o amenințare, deși feminismul nu le forțează să lucreze sau să fie ceea ce nu-și doresc să fie. Dimpotrivă, feminismul se bazează pe faptul că femeile trebuie să aibă dreptul să aleagă pentru ele însele. Ceea ce nu au dreptul este să le impună altor femei ce să aleagă, sau să le persecute, să le hărțuiască ori să le condamne pentru alegerile lor care țin de propriul lor corp și de organizarea propriei lor vieți – și exact acesta este lucrul cu care femeile conservatoare, care susțin patriarhatul, nu se împacă deloc.
Serena este parte foarte activă a unui tip de extremism care nu se dă în lături de la nimic ca să mențină structurile de putere tradiționale și să impună norme aberante, care nu doar că limitează, ci suprimă libertatea și autonomia femeilor, le anulează ca indivizi, transformându-le în simple obiecte utile – sau nu! - sistemului.
În ciuda propriei sale suferințe și a restricțiilor pe care trebuie să le suporte ea însăși, Serena Joy nu manifestă remușcări sau compasiune față de ceilalți. Acționează în conformitate cu propriile interese, mereu egoiste, și este dispusă să recurgă la orice mijloace pentru a-și menține puterea și privilegiile în cadrul sistemului la crearea căruia a contribuit generos.
Yvonne Strahovski, actrița care o interpretează pe Serena Joy, spunea, într-un interviu: ”Nu cred că Serena simte vreodată cu adevărat vreo părere de rău. Cred că, în cazul ei, este vorba doar despre a se absolvi singură de orice vină. Nu cred că are capacitatea de a se autoanaliza și de a privi adânc înăuntrul ei pentru a realiza cu adevărat ce a făcut, pentru că asta ar fi insuportabil pentru ego-ul ei”.
Faptul că personajul Serena Joy vrea să dea impresia că își recunoaște din greșeli abia când răutatea i se întoarce împotrivă, este pur și simplu o altă ticăloșie, care are legătură exclusiv cu faptul că știe că nu mai este în poziție de putere.
Romanul scris de autoarea canadiană Margaret Atwood a fost publicat în 1985 și se gasește în librării, în mai multe traduceri (Corint, Art...), la fel și continuarea sa, în forma ”Testamentelor”.
Serialul, disponibil pe diferite platforme de streaming, produs de MGM Television și început în 2017, încă rulează, urmând ca sezoanele existente (5 la număr) să fie completate cu sezonul final, care va apărea, cel mai probabil, la anul.
