Cei care ucid tăcerea. Exerciții de zgomot public
Posts
Charles Kirk - dincolo de senzaționalul cazului
AI-generated image S-au spus și se spun multe, zilele astea, despre acest caz, nu vreau să insist, dar c eea ce mi se pare cel mai sinistru în toată această poveste este cât de cultural înrădăcinată este patologia din jurul MAGA, care a ajuns acum să se exprime la nivel de reflex colectiv, de automatism moral. Membrii familiei lui Tyler Robinson, ucigașul lui Kirk, nu sunt ”woke-iști”, ”stângiști”, ”atei” sau alte minorități detestate de către ”cei drepți și normali” - sunt chiar produsul fidel al culturii MAGA și adepți pur-sânge, care au crescut și au propovăduit cu armele lângă icoane (sau alte însemne religioase, de la caz la caz), cu religia ca paravan și cu naționalismul ăla împuțit ca manual de viață. Și, ce să vezi, ajung inevitabil să joace exact rolul pe care li l-a scris ideologia! Dar mizeria morală cea mai mare a unei astfel de familii stă în faptul că își va livra propriul copil ca țap ispășitor și va împacheta chestia asta în „prețul libertății” și „respon...
Despre Morți Numai de Bine
Moartea lui Ion Iliescu a readus la suprafață nu doar amintirile unui trecut greu de digerat, ci și reflexul nostru atent cultivat de a acoperi cu un strat gros de laudă tot ce încape într-un sicriu. Se spune că despre morți trebuie să vorbim doar de bine, dar această așa-zisă regulă pe care o trâmbițează toți ”deontologii” este doar o formă de cenzură sentimentală, un pact tacit prin care realitatea e îngropată odată cu trupul, chiar dacă acesta i-a aparținut unui ticălos… E un reflex social comod. În loc să privim lucid înapoi, închidem ochii și îndesăm realitatea sub preș, deoarece suntem mai mult decât obișnuiți să spunem că ”așa se face”, ”așa se cuvine”. În familie, la muncă - cu toții avem exemple în jurul nostru: persoane care, în viață, au rănit teribil, au făcut mult rău, au abuzat, au manipulat. Iar după moarte, au devenit brusc „oameni cumsecade”, în amintirile superficiale rostite în public, cu glas tremurat. Moartea lui Iliescu este o ilustrare la scară ...
„Madona Cu Aspirator”, Sau Arta Disimulării Domestice
AI-generated image Există femei care trăiesc în vitrine. Nu pentru că s-ar vinde - ar fi, poate, o imagine mai cinstită - ci pentru că le place să fie privite și validate prin lentila groasă a normelor sociale, să fie aplaudate în tăcere pentru cât de bine știu să-și joace rolul de „femeie împlinită”. Ele nu umblă prin lume, ci defilează. Îmbrăcate în rochii de catifea imaginară și în convingeri moștenite, își poartă viața ca pe o păpușă cu sfori invizibile, mimând independența și libertatea într-un dans prestabilit. În era în care femeia casnică este rebranded ca influencer al domesticității, și rolul tradițional capătă arome de alegere liberă, imaginea publică devine un soi de scenografie atent regizată. Madona modernă nu mai poartă voalul castității, ci șorțul imaculat al eficienței gospodărești, brănduit cu feminism performativ și hashtaguri sclipicioase de genul # multitasking . Autoiluzia e completă: nu mai e despre supunere, ci despre estetică. Nu mai e despre patri...