Trad wives vs. Feminism
Am văzut recent o dezbatere între un grup de trad wives și unul de feministe. Dincolo de faptul că argumentele umane și educate veneau din partea feministelor (trad wives își bazau filosofia cam exclusiv pe credințe personale și pe Dumnezeu), am simțit nevoia să detaliez niște chestii legate de duelul ăsta al șorțului cu conștiința.
Cred că există, în fiecare epocă, câte o modă care se pretinde întoarcere la ordine, la firesc, la „ce a fost dintotdeauna”. În realitate, aceste mode sunt, aproape fără excepție, produse ale culturii umane, cu anxietățile și afecțiunile ei colective.
Trad wives - fenomen complementar MAGA
Dacă în plan public, mișcarea Make America Great Again operează cu nostalgii despre „măreția pierdută” a națiunii, în plan privat trad wives reactivează mitologia „familiei pierdute”, a ordinii patriarhale stabile, a femeii care nu contestă, ci, chipurile, susține. MAGA promite restaurarea unei lumi imaginare – mai „curată”, mai „puternică”, mai „clară moral”. Trad wives promit restaurarea unei feminități „pure”, „biologic aliniate”, „necontaminate de ideologii”.
În ambele cazuri, trecutul invocat nu este analizat istoric, ci doar estetizat și mitologizat, pentru a da iluzia că oferă certitudini într-o lume fluidă, roluri clare într-o epocă ambiguă, și un scenariu simplu într-o realitate complexă. Prețul? Reducerea libertății la un moft și transformarea egalității într-o eroare istorică ce trebuie corectată, în opinia unora.
Diferența fundamentală dintre trad wives și feminism
În ciuda lamentărilor lor, trad wives nu sunt anulate de feminism. Ele pot exista, pot alege, pot decide să rămână acasă, pot semna contracte, pot deschide conturi, pot divorța dacă doresc – iar asta TOCMAI pentru că feminismul a lărgit cadrul juridic și social al libertății feminine. Feminismul nu le interzice existența femeilor care simt vocație (mai mult sau mai puțin divină) de neveste tradiționaliste. Nu le confiscă șorțul. Nu le demolează bucătăria.
În schimb, trad wives anulează feminismul și o fac nicidecum prin critică argumentată, ci printr-o retorică resentimentară și simplificatoare până la extrem. Decretează că feminismul este vinovat de orice neliniște contemporană. Îl prezintă drept sursă a „haosului” în care femeile ar fi fost aruncate fără voia lor, ca și cum libertatea ar fi un experiment eșuat, iar supunerea – remediul mult căutat.
Diferența esențială nu stă în opțiunile concrete, ci în raportarea la pluralitate: feminismul include și modelul tradițional ca posibilitate, printre altele, fără a-l absolutiza desigur; tradiționalismul militant, în schimb, transformă propria alegere în normă exclusivă și delegitimează orice deviație de la ea – acesta fiind lucrul pe care feminismul îl critică de fapt, generând valuri de trad wives care se simt, vai, atât de ostracizate…
Așa-zisele argumente ale ”nevestelor”
❌„Așa este biologic”❌
Una dintre piesele de rezistență ale acestui discurs este invocarea biologiei. Trad wives au certitudinea că femeia (a se citi „TOATE femeile”!) ar fi „construită” pentru grijă față de cei mai slabi (copii, bătrani…), pentru supunere, pentru a-și găsi sensul în serviciul bărbatului. Se flutură concepte despre hormoni, instincte, complementaritate naturală, toate amestecate într-o ciorbă pseudo-științifică.
Este fascinant cum „naturalul” devine argument suprem doar când consolidează ierarhii. Faptul că trad wives trăiesc într-o lume ne-naturală, ca-să-zic-așa, tehnologizată, că beneficiază de medicină avansată, că își monetizează viețile domestice pe platforme digitale – toate acestea sunt trecute cu vederea. Doar autonomia este „împotriva firii”…
Reducerea femeii la biologie este, în sine, o formă de dezumanizare soft, care o transformă într-o funcție reproductivă cu atașament emoțional. Orice deviație de la acest tipar este patologizată. Astfel, femeia ambițioasă devine „rece”. Femeia independentă – „masculinizată”. Femeia care nu dorește copii – „incompletă”.
Biologia aia pe care o invocă selectiv, adică doar atunci când le convine, nu le împiedică pe trad vives să-și construiască branduri, să negocieze sponsorizări, să devină antreprenoare ale propriei supuneri.
❌„Feminismul a distrus familia”❌
Un alt refren este acela că feminismul ar fi dezmembrat familia, ar fi creat femei „nefericite” și bărbați „confuzi”. Se operează cu o nostalgie convenabilă pentru vremuri în care divorțurile erau rare – ignorând că ieșirea dintr-o căsnicie abuzivă era pe atunci aproape imposibilă.
Se confundă, tendențios, stabilitatea cu absența alternativelor. O căsnicie care nu poate fi părăsită nu este neapărat un model; este, uneori, doar o situație fără ieșire.
Nefericirea contemporană este pusă pe seama libertății, ca și cum libertatea ar produce automat frustrare. În realitate, ceea ce produce disconfort este responsabilitatea de a alege. În fond, pentru foarte mulți oameni, este mult mai comod să aibă un traseu prestabilit, să știe dinainte ce sunt și ce este cel mai probabil să devină. Libertatea complică lucrurile. Îți cere să gândești, să îți asumi alegeri, să faci schimbări.
❌„El conduce, ea susține”❌
Retorica despre „roluri complementare” ascunde adesea o ierarhie rigidă. Complementaritatea este prezentată ca echilibru, dar funcționează ca subordonare. Bărbatul este liderul natural; femeia, sprijinul discret.
Se vorbește despre armonie, dar armonia presupune, în acest scenariu, absența contestării. O femeie care pune întrebări devine incomodă și trebuie pusă „la locul ei”. O femeie care cere redistribuirea puterii este percepută ca destabilizatoare.
Structurile sociale patriarhale sunt vândute, de către trad wives, ca ideal moral. Supunerea este rebrănduită drept virtute superioară. Dependența economică este prezentată ca dovadă de încredere. Vulnerabilitatea unilaterală – ca dovadă de feminitate autentică (orice ar însemna asta…).
❌„Femeile erau mai respectate înainte”❌
Trad wives își construiesc adesea argumentele pe o memorie filtrată a trecutului. Rochii vaporoase, mese festive, copii disciplinați. Trecutul devine un album foto fără margini rupte.
Faptul că femeile erau, vezi-doamne, mai respectate în trecut este poate cea mai cinică dintre afirmații. Se vorbește despre epoci în care protecția și respectul însemnau de fapt control. Însemnau femei fără drept la educație. Fără drept de a deține o proprietate. Fără drept de a avea o meserie plătită. Fără drept de vot, fără drept de implicare reală, care erau de fapt „protejate” și „respectate” prin control, recompensându-li-se obediența și fiind privite ca obiecte decorative și utile în anumite scopuri.
Și toate astea s-au întâmplat atât de mult timp, de-a lungul istoriei, încât ceea ce este de fapt un fenomen cultural a fost interiorizat și confundat cu nu-știu-ce biologie, pe care o predică unii și unele care, culmea ipocriziei, nici măcar nu cred în știință!
Diferența care contează
Alegerea de a trăi într-un model tradițional nu este, în sine, problematică. Problema apare când această alegere este transformată în normă și când celelalte opțiuni sunt în pericol de a fi condamnate și anulate.
Așa cum spuneam, feminismul, în esența lui, nu impune un model unic de viață. Nu interzice maternitatea, nu interzice rolurile tradiționale. DAR, CU SIGURANȚĂ, CONTESTĂ OBLIGATIVITATEA LOR și devalorizarea oamenilor care aleg altceva pentru viața lor. Feminismul susține dreptul de a alege, însă pentru trad wives, cu principiile lor selective, nu este suficient dreptul de a trăi după propriile principii; ele au pretenția că reprezintă norma, prin urmare vor să se impună și să delegitimeze, să interzică tot ceea ce nu corespunde cu această ”normă”. În viziunea lor, alte alegeri de viață sunt doar greșeli și deviații.
Feminismul acceptă și militează pentru pluralitate; cealaltă parte aspiră doar la reinstaurarea unei singure matrici auto-proclamată ca fiind legitimă.
Concluzie
Dacă ar fi să decapăm complet poleiala, rămâne un fapt simplu și incomod: trad wives nu apără feminitatea, ci ierarhia. Feminitatea nu se definește oricum atât de ușor precum vor ele să o facă – ca să nu mai vorbim de diversitatea ei. Trad wives nu protejează familia, ci controlul asupra ei. Nu salvează femeile, ci le repoziționează într-un cadru în care dependența este prezentată ca virtute, iar obediența – ca ideal moral.
Sub zâmbetul impecabil și sub retorica „alegerii personale” se află de fapt o revendicare foarte clară: nu doar dreptul lor de a trăi astfel, ci pretenția ca acest model să fie recunoscut drept superior și normativ. Iar când o alegere personală începe să ceară anularea libertății altora, nu mai vorbim despre tradiție, ci despre un proiect de disciplinare socială care își maschează ambiția normativă sub aparența inocentă a „ordinii firești”.
Citește și: