Așa-zisul Umor Care Scrie Manifestul Urii - Mic Eseu Despre Glume De Haită

 

Așa începe totul: cu un râs. Nu unul sănătos, ci acel tip de ”umor” toxic care camuflează hărțuirea emoțională în jovialitate. O glumă „inofensivă” despre chipul cuiva, o remarcă aparent spontană, dar atent direcționată către cel care nu corespunde unui standard estetic acceptat. Și cu o adunătură de inși siguri pe superioritatea lor, care râd ca și cum ar fi defecat vreun mare adevăr universal. În spatele acestor glume pe seama înfățișării se află însă o formă insidioasă de bullying, de dispreț ritualic care se hrănește din sentimentul apartenenței la o masă moralmente degenerată.

 

Cât de prăbușit în tine trebuie să fii, încât să-ți validezi existența râzând de înfățișarea altuia? 

Câtă furie și frustrare zace în tine dacă batjocura, camuflată în nu-știu-ce umor, e forma ta de autovalidare? 

Și cât de insignifiant să te simți în propria viață, dacă îți provoacă plăcere autentică să arunci cu ridicol în chipul unui om… în văzul tuturor? 

 

Euforic, te hrănești din iluzia unei puteri momentane: că, pentru o clipă, tu ești cel care judecă. Că poți să te simți „deasupra”. Că ai găsit o ființă de sacrificiu pe care să o cobori, în imaginația ta, sub nivelul tău. 

Și mai ales că ai cu cine să faci asta. Pentru că haita îți dă putere, nu-i așa? 

 

Extrapolând, din acest tip de gândire și atitudine s-au aprins toate marile ”incendii” ale istoriei. 

Începe cu o evaluare estetică. Cu o respingere „rațională” a celor care nu sunt „armonioși”, „prezentabili”, „atrăgători” - în logica ta redusă la instinct. Cu o iritare a simțurilor tale grosolane, când chipul celuilalt nu reflectă starea de bine pe care crezi tu că ți-o datorează. Cu expresii de tip „are o mutră de prost/ proastă”, ”resting bitch face”, „pare închis(ă) la suflet” sau „nu-mi inspiră nimic bun”. 

Și de la „nu arată cum ar trebui” până la „ar trebui corectat(ă)” – e un pas foarte mic, care va fi făcut cu multă  ușurință. 

 

Și după ce ai descompus omul în bucăți simbolice, totul devine mult mai simplu:

îl pui la colț,
îl reduci la o caricatură, îl umilești,
îl marginalizezi,
și, într-un final, îl elimini cu totul.

 

Adevărul e următorul, dragă gherțoi (sau țopârlancă, după caz...): când faci haz de chipul cuiva, nu ai simțul umorului; ai pierdut contactul cu realitatea și ai devenit un/ o bully. 

Până de curând, exista totuși un cod nescris care cât de cât funcționa: să râzi de fizicul altuia era o dovadă de ignoranță, de lipsă de educație, de caracter îndoielnic. 

Acum, te distrezi fără rușine pentru că, între timp, imbecilii și ticăloșii au primit microfon. Rețelele sociale și micul ecran i-au urcat pe scenă, în lumina reflectoarelor, i-au făcut vedete. 

Și tu ai prins curaj să-i imiți, mai ales dacă ți-ai strâns în jurul tău un cor de apologeți, care se uită în gura ta și te fac să te simți invincibil, imun la critică și la vreo pedeapsă. 

Simți doar plăcerea gândului (mai mult sau mai puțin rostit) că cei pe care îi denigrezi cu voluptate „și-au meritat-o”. 

 

Acum ești perfect antrenat în dansul penibil de la ironie > la dispreț > la ură > la apologie a cinismului. 

Când ridiculizarea devine normă, crimele nu mai par dezastre. Devin, la un moment dat ,un fel de consecință naturală. 

Așa a început și Hitler. Nu cu „evreii trebuie exterminați”, ci cu disertații despre trăsături „degenerate”, idei pseudoștiințifice despre figuri „nesănătoase” și campanii despre supremația „înfățișării pure”. 

Au râs întâi. 

S-au hăhăit pe la colțuri despre corpurile, chipurile, defectele celor care nu se încadrau... 

Apoi i-au clasificat. I-au sterilizat. I-au băgat în lagăre și i-au tratat ca pe animale. 

Apoi i-au omorât. Cu urale și aplauze. 

 

Dacă azi râzi de cineva pentru că nu-ți place „cum arată”, înseamnă că ai înghițit, cu poftă, discursul excluderii bazate pe aparență și apartenență. 

Ești exact omul care alimentează ura modernă, îmbrăcată în batjocură și autosuficiență, în ciuda faptului că, mai mult ca sigur, te crezi spiritual și îți place să faci pe inteligentul, fiind convins că toți te admiră de mor și îți înghit condescendența. 

De fapt ești mic, speriat, otrăvit, convins că râsul în haită înseamnă dreptate. 

Și totul, pur și simplu, ca să simți că aparții și că ai putere...