Dincolo de Stereotipuri Despre Iubire...

Puține lucruri bulversează atât de mult spiritul ca iubirea.

În tumultul vieții, cu toate relațiile și interacțiunile noastre, conceptul de iubire persistă ca o lumină distinctivă și enigmatică. Iubirea – o esență a vieții, care ne face să ne simțim întregi și conectați cu o altă ființă... Acea senzație profundă pe care o simțim atunci când binele celui pe care îl iubim contează mai mult decât binele nostru propriu. Pentru că, în ciuda multitudinii de explicații și definiții - care de care mai sofisticate, iubirea este altruismul în cea mai pură formă a sa - care nu izvorăște însă din vreun simț exacerbat al datoriei sau al responsabilității, ci din însăși esența noastră, dintr-o chimie care ne anihilează instinctele autocentrate și, da, ne vulnerabilizează în feluri în care probabil nimic altceva nu o face.

Dar atunci cum se întâmplă că iubirea pură și dezinteresată este atat de rară? Peste tot în jur, oamenii folosesc acest cuvânt pentru a-și justifica nevoile și dependențele emoționale. În loc să ofere iubire pur și simplu, ei caută împlinirea propriilor nevoi și goluri interioare în cei pe care pretend că îi iubesc. Astfel, iubirea devine, de prea multe ori, o simplă tranzacție emoțională, în care oamenii își satisfac propriile nevoi, fără a oferi cu adevărat ceva în schimb.

De la cuplurile care își etalează ridicol dragostea pe rețelele de socializare, până la părinții care se auto-înalță la rang de supereroi și de singuri cunoscători ai iubirii ”adevărate” - suntem înconjurați de idei preconcepute despre acest sentiment și de oameni care se chinuie să puna monopol pe el. Totul în numele unei așa-zise iubiri transformate de fapt într-o dictatură a egoului.

Căutăm iubirea în stereotipuri. Știm, din normele sociale nescrise, cum ar trebui să arate ea, și alergăm dupa himere, sperând că vom atinge fericirea, ca în povești. În realitate însă, cei mai mulți oameni nu știu ce înseamnă iubirea nici după o viață lungă, deși este foarte probabil că au mimat-o în tot acest timp, pentru că altfel nu ar fi fost capabili să se definească în raport cu ceilalți, fără să sufere - în ochii lor - un eșec de imagine.

Iubirea doar rareori se află acolo unde o cauți sau unde te aștepți să fie. Nu e neaparat să o găsești nici în partenerul de viață cu care te-ai căsătorit crezând că, gata, acum ești în rând cu lumea și, mai mult decât atât, le poți arăta altora că ”rețeta” socială pentru iubire și împlinire ți-a ieșit - ca un sufleu în tava de copt; nici în copilul pe care  îl prezinți ca pe împlinirea supremă - acesta este, de altfel, unul dintre stereotipurile cele mai mari și adânc înrădăcinate dintre toate; nici în părinții care ar trebui să te iubească necondiționat, dar în loc de asta, mulți dintre ei te condiționează mai mult decât o vor face străinii din viața ta; nici în prietenii și ceilalți din jur, despre care poți să crezi, la un moment dat, că sunt întreg universul tau pentru că îți oferă acel superficial sentiment de validare exterioară, care are legătură doar cu ego-ul, în niciun caz cu iubirea – și nici cu fericirea, de altfel.

În cuvintele lui Kahlil Gibran,

”Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia energia sa atotputernică,

divină şi misterioasă decât de la sine.

Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită

de cel sau cea căruia i se dăruie;

Fiindcă iubirii adevarate îi este de-ajuns iubirea infinită,

sublimă şi transfiguratoare”.