Relații... 2 Lei Bucata. Eterna Mascaradă
Ei. Acele oh-atât-de-minunate ființe ce par a trăi într-o eternă piesă de teatru, unde măștile sunt obligatorii și sinceritatea este exilată. Ei, maestri ale complotului social și artizani ai disimulării. Ei, care se află într-un dans continuu al falsității și duplicității, atât de bine coregrafiat încât aproape ai putea crede că este natural.
Desigur, ei nu sunt doar simpli participanți la această piesă grotescă; ei sunt regizori și actori principali, jucându-și rolurile cu o ardoare ridicolă. Aruncă complimente cu generozitatea unor filantropi, dar nu pentru că ar fi copleșiți de admirație. De altfel, de multe ori, insultele sunt perfect camuflate în complimentele lor. Apreciază flatările și metaforele ”supraetajate”, precum și cocoloșirea autoimportanței și a respectului de sine. Toate astea sunt ofrande aruncate pe altarul ipocriziei, monede false într-un schimb în care sinceritatea nu are loc de fapt; e doar un act, iar adevărul e un ecou îndepărtat.
Rămân aproape unii de alții într-o aparență de complicitate tăcută pentru că nu ar suporta să nu aibă iluzia că știu tot ce se întâmplă cu ceilalți. Iar dacă nu știu, inventează. Își miros reciproc existența, ca niște hiene ce pândesc din umbră. Își doresc ceea ce au ceilalți, dar nu au curajul să o recunoască fățiș. În schimb, se insinuează unii în viețile altora, în funcție de interese, adulmecând succesul și pândind eșecul. Fiecare își joacă rolul de aliat devotat, fără a-și arăta vreodată intențiile adevărate, menținând o iluzie de solidaritate care îi ajută în jocurile lor sociale de fațadă.
În lumea lor, standardele sunt întotdeauna duble, etica este relativizată și fiecare își ascunde adevăratele ambiții și sentimente, creând o rețea complexă de relații aparent de success, însă extrem de superficiale, la o căutătură mai atentă. Solidaritatea lor aparentă este doar un alt strat al măștii, o modalitate de a naviga cu succes printre bârfe mai mult sau mai puțin camuflate, comploturi și rivalități ascunse. Emoțiile lor sunt mai degrabă imitate decât trăite.
În final, rămân captivi în propria lor farsă, arhitecți ai unui univers paralel în care singura realitate care contează pentru ei este lumina reflectorului și publicul pe care ei cred că îl au. Ei, în toată gloria lor ridicolă, cu calitățile lor supraestimate, sunt cei care trăiesc iluzia eternă că pot continua să păcălească pe toată lumea, inclusiv pe ei înșiși, cu conversații sterile și puținătatea spirituală pe care le oferă.
În lumea acelor oameni ale căror vieți sunt întrețesute cu fățărnicia - pentru că despre ei este vorba - spectacolul nu se termină, iar masca nu cade niciodată.