Viața în oglindă

  Tu știi cine sunt oamenii de lângă tine ❓ E o întrebare aparent banală...   Poate, până la o vârstă, nici nu ne punem cu adevărat problema asta, pentru că oamenii din jur par o masă relativ omogenă, extremele nu sunt așa vizibile, sufletul e crud încă, nu vede toată mizeria… Și totuși, trăim printre ceilalți, pe unii îi vedem zilnic în diverse contexte, le auzim vocile, le simțim prezențele, suntem afectați de ei și, de la un punct încolo, acești oameni nu mai sunt doar siluete care se perindă prin existențele noastre, ci devin ecouri ale unor tipologii sociale și personale, care uneori provoacă un disconfort tăcut, o neliniște adâncă, pe care cei mai mulți o camuflează sub masca convenienței sociale.   Oameni violenți Vecina de la patru, de exemplu, și-a abuzat copilul de când acesta era în fașă, îl pedepsea pentru greșeli imaginare, pentru nervii ei, îl bătea și îl înjura isteric, se auzea până în stradă, dar… nimeni nu zicea nimic. Paradoxal, în bloc, ea trecea dre...

Satul românesc - acea utopie pastorală, populată de țărani frumos bronzați de soare, cu cămăși brodate și vorba domoală, acolo unde timpul curge mai încet, iar morile de apă mai șoptesc povești vechi de sute de ani. Acel paradis idilic al tradițiilor și al cumințeniei, unde copiii aleargă desculți pe prundul râurilor cristaline, iar fetele își împletesc părul în cosițe perfecte, chiar și fără ajutorul produselor de styling... Acest sat este idealizat de toți nostalgicii melodramatici și, mai nou, de suveraniștii și dacopații care visează la un trecut care n-a existat niciodată altfel decât în propriile lor fantasme. O ficțiune cu rădăcini adânci Pentru că o asemenea realitate, aparent perfectă, este la fel de inaccesibilă ca grădina Edenului. Acel sat românesc venerat este o ficțiune. O ficțiune bine întreținută de nostalgia colectivă, de care mulți se agață cu disperare, în timp ce prezentul se prăbușește în jurul lor. Dar, în fond, ce ar fi mai tipic decât să idealizezi ceva ce nu ...

Trăim într-un context, în care corpul autentic a devenit nu doar un ideal abstract, ci o marfă tangibilă, un business global care implică corporații farmaceutice, industria alimentară, industriile modei și cosmeticelor, companii de asigurări, dar și gama foarte largă de entități comerciale legate de fitness și wellness. Publicitatea, motorul acestei mașinării, împinge constant consumatorii spre idealuri corporale prefabricate, oferindu-le iluzia că pot ”crea” un corp ”autentic”, cu condiția să urmeze cu strictețe meniul oferit de piață. Cultul corpului perfect și standardele imposibile ale frumuseții Acum 5 decenii, Jean Baudrillard scria că, timp de secole, oamenii au fost educați să creadă că nu dețin cu adevărat un corp. Astăzi, suntem martorii unei noi forme de persuasiune, aceea de a-i face pe oameni să devină conștienți obsesiv de propriul lor corp. Ceea ce odinioară era o parte firească și neproblematică a existenței umane a fost ridicată la rang de obiect sacru în cadrul unui s...

Textul este inspirat de cazul profesorului universitar Alfred Bulai, acuzat de agresiuni sexuale în formă continuă, de-a lungul mai multor ani , și de răspunsul societății la asemenea situații. AI-generated image   Mulți se întreabă „Dar fetele astea nu știu să discearnă? De ce n-au zis atunci nimic?” - sau „Fetele astea nu au avut tată? Că io, dacă fii-mea o pățea, îl omoram pe ăla, sau nu știu ce drac` îi mai făceam”. Hai să vă spun câte ceva despre ideea necosmetizată de tată, mamă și cum se construiește lipsa de discernământ, de repere, nesiguranța, frica, rușinea etc.   Tata I eșit la rândul lui dintr-un tată agresiv căruia i-a continuat agresivitatea în mullte feluri, tata a dezvoltat probleme cu alcoolul și, pe scurt, era rău când nu bea și ceva mai abordabil când bea (dar nu-și amintea oricum prea mult din ce zicea - parcă avea dublă personalitate!). Nu a avut mustrări de conștiință să ridice mâna sau cureaua, să strige, să înjure, să facă pe tartorul în casă, deși n...

Sursa imaginii:  https://www.facebook.com/TourEiffel Î n ciuda controverselor, ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024 a reprezentat cu success Franța, democrația, cultura și istoria sa, folosind peisajul orașului gazdă, strălucitorul și etern-decadentul Paris. Artele și cultura au fost în prim-plan, iar per ansamblu, ceremonia a fost grandioasă. Aș putea să-i reproșez poate unele părți care au fost puțin prea lungi, însă, în rest, nimic esențial. Nu mi-a plăcut prea tare comentariul tv, însă este vorba de cel autohton. Diversitatea culturală inclusă în program a fost mare și îmi imaginez că au fost destul de greu de găsit prezentatori tv pregătiți să o explice live... A fost cu siguranță o ceremonie revoluționară - și tocmai de asta a cauzat disensiuni. Privilegii rănite A u sărit conservatorii cu eternele lor texte lătrătoare, arătând cu degetul, indignați, spre orice și oricine - mai puțin spre ei înșiși, desigur. Au omis, ca de obicei, să observe că ceremonia a avut...

„Adevărata călătorie constă nu în a căuta noi peisaje, ci în a privi cu alţi ochi.” - Marcel Proust ( „În căutarea timpului pierdut” ) Photo credit - Adonyi Gábor Photo credit - Nida Kurt Photo credit - David Bartus Photo credit - Lida Photo credit - Francesco Di Sandro Photo credit - Zaur Takhgiriev